Americanii îşi recompensează financiar lingviştii!

Americanii îşi recompensează financiar lingviştii!

Abilităţile lingvistice îţi pot aduce un bonus financiar pe piaţa locurilor de muncă. Există multe joburi care au drept cerinţă primară pentru candidați stăpânirea unei alte limbi (de exemplu, slujba de traducător, interpret), dar şi unele care recompensează financiar cunoaşterea unei limbi străine, chiar dacă descrierea locului de muncă nu cerea asemenea cunoştinţe.

În guvernul Statelor Unite ale Americii vorbitorii de mai multe limbi primesc bonusuri considerabile. De exemplu, angajaţii de la CIA care vorbesc şi o altă limbă în afară de engleză primesc un bonus financiar de până la 35.000 de dolari anual. De fapt, şi alte ramuri guvernamentale americane oferă recompense pentru abilităţile lingvistice, printre care se numără şi Armata şi Forţele Aeriene (Air Force). Interesant este faptul că aceste abilităţi lingvistice nu sunt un criteriu obligatoriu pentru a lucra în cadrul CIA sau în alte ramuri guvernamentale americane, dar totuşi astfel de abilităţi sunt luate în considerare şi chiar în calcul la stabilirea salariului anual.

Un alt job interesant unde cunoaşterea unei limbi străine îţi poate aduce un beneficiu palpabil este acela de dădacă. Oamenii caută tineri bilingvi, iar părinţii cu posibilităţi financiare crescute vor ca fiii lor să vorbească mai multe limbi străine. De aceea, se caută dădace bilingve care îşi pot negocia salariul, putând câştiga mult mai mult decât cele care vorbesc o singură limbă. Angajatorii vor conştientiza că angajează nu doar o persoană care să aibă grijă de copilul lor, ci şi o meditatoare (iar acestea din urmă sunt scumpe şi dacă sunt angajate separat). Această distincţie poate creşte considerabil venitul unei dădace.

O altă carieră obişnuită, dar care poate aduce bonusuri financiare prin stăpânirea unei limbi străine, este aceea de asistentă medicală. În zone din California, asistentele vorbitoare de limba spaniolă îşi pot negocia un salariu mult mai mare decât cele care vorbesc numai limba engleză, graţie specificului etnic al zonei geografice. Teritoriile din nord-vestul Americii plătesc, de asemenea, un bonus medicilor care vorbesc dialectele americane vechi, deoarece în zonă sunt numeroase comunităţi de amerindieni.

Se observă astfel, prin numeroasele exemple, că abilităţile lingvistice se plătesc! Iată încă un motiv pentru a ne apuca de învăţarea unei limbi străine!

By | 2018-01-05T09:24:13+00:00 iunie 1st, 2017|Articole|0 Comments