Ce ştim despre socializare???

Ce ştim despre socializare???

Ştim cu toţii că interacţiunea socială este baza organizării societăţii, dar puţini conştientizează că, deşi pot fi neoficiale sau oficiale, toate interacţiunile se descriu prin modele prestabilite.

Dacă ocupi o funcție de director, grupul se așteaptă să acţionezi ca un director. Ca pe o scenă, a vieţii profesionale, un rol stabileşte liniile principale ale „jocului de rol”. Cât de diferit interpretează indivizii rolurile variază de la caz la caz, reprezentând un aspect al individualităţii.

De-a lungul vieţii sale, omul parcurge următoarele tipuri de socializare:

→Socializarea primară: se realizează la vârsta copilăriei şi reprezintă prima etapă a socializării. Acest tip de socializare conduce la formarea personalităţii de bază, aceea bazată pe reproducerea modelelor culturale ale unei societăţi. Deoarece este procesul în care individul interiorizează structurile atitudinale, morale şi de gândire, acesta ne marchează pentru tot restul vieţii.

→Socializarea secundară: reprezintă asimilarea şi dobândirea de către oameni a unor noi norme sociale, deprinderi, roluri sociale, potrivite cu noile statuturi sociale, medii, grupuri în care pătrunde. Dacă socializarea primară se face într-un climat afectiv, cea secundară se face într-un context de neutralitate afectivă.

→Socializarea anticipativă – este procesul de pregătire a indivizilor pentru a-şi asuma în viitor noi roluri sociale, pentru a putea intra uşor în medii noi, pentru a exercita uşor anumite drepturi sau a îndeplini unele obligaţii. Serveşte ca instrument care îi permite individului să avanseze social şi profesional, deoarece acesta îşi va impune singur un tip de comportament care să corespundă cu funcţia dobândită.

→Socializarea concordantă – se desfăşoară sub influenţa modelului cultural – normativ admis, dezirabil într-o societate. Se face în concordanţă cu normele recunoscute ale unei anumite societăţi, deci este impusă de mediul în care locuim.

→Socializarea discordantă – se realizează în grupuri marginale, prin interiorizarea unor altfel de valori. E manifestată de anumite grupuri periferice aflate în conflict cu normele sociale recunoscute sau de anumite categorii de vârstă (de exemplu – adolescenţi) care vor să iasă în evidenţă.

→Resocializarea – este un proces de convertire a celor care au făcut obiectul proceselor de socializare negativă, readucerea lor la recunoaşterea, respectarea modelului normativ, cultural al unei societăţi. Urmăreşte recuperarea indivizilor marginali şi devianţi. Se organizează în anumite instituţii ce au ca scop reeducarea individului deviant. Această reeducare se poate face pentru corectarea greşelilor comise de către agenţii primari ai socializării (familia) sau pentru completarea lacunelor sociale primare.

 Puteam, astfel, conştientiza că factorii socializării sunt:

  • Familia – rol decisiv în socializarea primară; şcoala
  • Grupurile şi colectivităţile
  • Instituţiile culturale
  • Mass-media

Ca atare, familia are un rol hotărâtor în formarea personalităţii de bază, acţionând ca factor principal pentru educaţia morală (funcţionarea normală a relaţiilor de autoritate în familie este cheia învăţării de către copil a regulilor morale), învăţarea cognitivă, contextul imaginativ (creat prin jocuri) şi contextul comunicării afective (sensibilitatea). Astfel, orice angajator ar trebui să se documenteze în legătură cu situaţia familială a angajaţilor săi, căci aşa va reuşi să-i cunoască şi să-i motiveze corespunzător.

By | 2018-02-19T09:31:51+00:00 ianuarie 8th, 2018|Articole|0 Comments