Cum ne motivăm angajații???

Cum ne motivăm angajații???

Psihologia consideră că omul se naște cu o dorință puternică de a crește, de a căuta maturizarea și schimbarea pozitivă. Totodată, el simte nevoia de apreciere care trebuie să vină din partea celorlalți pentru a se simți valoros, important, băgat în seamă. Prin urmare, orice ființă umană trebuie prețuită și apreciată de alte persoane. Aceasta se manifestă prin respect, afecțiune, acceptare, dragoste (toate venite din partea persoanelor semnificative din rețeaua socială a individului).

Astfel, este recomandabil, pentru orice angajator care își dorește angajați cât mai motivați, să țină seama de faptul că:

– Fiecare angajat își dorește să se dezvolte, să își afirme propria persoană în raport cu ceilalți (subaprecierea de sine și/sau subaprecierea celuilalt produc fricțiuni și probleme);

– Orice persoană vrea să se simtă importantă și să reușească în viață;

– Oamenii au tendința să se facă acceptați de ceilalți;

– Un orgoliu nesatisfăcut este un orgoliu periculos (să-l ajutăm pe celălalt să se placă mai mult);

– Nu putem neglija nivelul așteptărilor de la sine ale angajaților;

– O relație bună între angajat și angajator evoluează în funcție de investiția noastră: calm, afecțiune, respect, violență, batjocură, încordare etc;

– Încrederea generează încredere. Ea iese la iveală în lucrurile mărunte, dar subtile. Încrederea în sine și încrederea în celălalt sunt esențiale pentru o relație sănătoasă, adevărată, prolifică;

– Întotdeauna începutul unei întâlniri stabilește cursul ei (spunem că primele cuvinte, priviri, gesturi, atitudini dau tonul relației);

– Zâmbetul sincer, real, din tot sufletul poate trezi instantaneu sentimentele de prietenie/simpatie din celălalt.

Putem, totuși, să facem ca angajații să se simtă bine în prezența noastră dacă dăm dovadă de:

  • acceptare
  • aprobare (întotdeauna se găsește ceva de aprobat la celălalt)
  • apreciere (se realizează prin gesturi simple precum: a nu-i lăsa pe ceilalți să aștepte, a le mulțumi, a-i trata cu tot respectul)

Un lucru foarte important este încrederea la locul de muncă, pe care o putea câștiga dacă le recunoaștem munca celor ce muncesc, le acordăm atenția cuvenită și lauda necesară. Oamenii au nevoie de aprecieri și de laude (mai ales atunci când îi simțim că nu sunt siguri pe ei sau trec prin momente de incertitudine).

Dacă trebuie, totuși, să atragem atenția angajaților, criticile trebuie făcute:

  • între patru ochi,
  • să începem cu un compliment,
  • să criticăm fapta, nu persoana,
  • să dăm o soluție,
  • să-l rugăm pe cel criticat să fie cooperant,
  • la o greșeală, o singură critică,
  • să încheiem într-o atmosferă de deschidere, de susținere pe viitor.
By | 2017-12-18T10:56:17+00:00 decembrie 18th, 2017|Articole|0 Comments