Dependenţa de muncă în perioada concediului

Dependenţa de muncă în perioada concediului

Dacă aţi devenit un dependent de muncă, e timpul să schimbaţi ceva, căci sărbătorile se petrec cel mai frumos în familie, fără pauze în care să vă dedicaţi muncii.

Deşi această dependenţă de muncă debutează ca o dedicare profundă, ea se poate transforma destul de repede într-o reală dependenţă. Ca multe alte dependenţe (a se citi ,,vicii”) are ca urmare epuizarea, iritarea şi dezbinarea familiilor. Lucrul moderat şi echilibrat este ideal, iar excesul are efecte negative asupra organismului. De aceea, oamenii iubesc vacanţele şi sărbătorile, căci acestea reprezintă o pauză binemeritată de la muncă. Din păcate, tehnologia modernă nu ne separă niciodată total de sarcinile de serviciu, căci ele vin mereu peste noi prin e-mail, WhatsApp sau Facebook. Astfel, putem oricând să ne pierdem timpul dedicat relaxării rezolvând sarcini de serviciu.

Ca atare, vă propunem 6 etape care pot ajuta un adevărat dependent de muncă să se relaxeze în perioada concediului:

  • Planificaţi bine săptămâna premergătoare concediului şi distribuiţi colegilor rămaşi la lucru sarcinile neterminate.
  • Anunţaţi-vă colegii că aţi plecat în concediu şi rugaţi-i să nu vă deranjeze decât dacă este absolut necesar. Astfel, ei vor deveni mai responsabili.
  • Reduceţi accesul la tehnologie. Vă puteţi verifica e-mailul, dar nu răspundeţi la mesaje sau vă puteţi stabili de la început să răspundeţi numai celor urgente.
  • Relaxaţi-vă sau implicaţi-vă în diverse activităţi. Unii oameni preferă serenitatea oferită de statul la piscină, altora le place să se implice în activităţi multiple (să facă drumeţii, să viziteze, să petreacă timpul cu copiii sau familia).
  • Încercaţi să vă eliberaţi de senzaţia de vinovăţie. Nu trebuie să vă simţiţi vinovaţi că vă bucuraţi de momente plăcute. Aţi meritat această vacanţă deoarece aţi muncit din greu, iar acum este momentul să investiţi ceva timp şi în ceea ce vă relaxează.
  • Nu vă planificaţi prea mult vacanţa, căci astfel ea va deveni tot un proiect de muncă.

Vă puteţi elibera de această dependenţă de muncă, important este să conştientizaţi că ,,excesul dăunează” şi că vacanţele şi sărbătorile trebuie dedicate propriei persoane şi familiei.

By | 2018-02-19T09:29:07+00:00 ianuarie 8th, 2018|Articole|0 Comments