Personalitatea are un aport diferit în studierea unei limbi străine. Multă lume crede că introvertiţii au o abilitate înnăscută de a înţelege şi reţine o limbă străină mai repede decât extravertiţii. Despre aceştia din urmă se crede că sunt mai buni la comunicarea interumană în general şi că aceasta îi ajută să vorbească mai bine o limbă străină.
De fapt, realitatea este că pentru ambele tipuri de personalitate este nevoie de determinare şi o gamă variată de tehnici de studiu pentru ca introvertiţii şi extravertiţii să devină fluenţi într-o limbă sau alta. Totuşi, oamenii preferă metode diferite de studiu, deşi rezultatul final este acelaşi.
Introvertiţii tind să asculte mai mult şi filtrează cu atenţie fiecare cuvânt pe care urmează să îl rostească. Când studiază limbi străine, introvertiţii ascultă cuvintele şi conştientizează sensurile şi regulile gramaticale folosite. Când, în general, gramatica şi regulile sunt studiate din manuale sau cărţi, introvertiţii preferă să asculte regulile, acestea fiind folosite de alţii. Extravertiţii caută conversaţia indiferent de situaţia socială în care se găsesc. Ei îşi vor exersa abilităţile de comunicare în sălile de clasă sau chiar pe stradă, cu oameni străini. Pe de altă parte, introvertiţii pot capta cuvinte care nu sunt sesizabile în conversaţie şi, de aceea, pot folosi foarte multe cuvinte în scris, ceea ce, în general, nu vor face în vorbire.
Experienţa personală este definitorie în studiul unei limbi pentru extravertiţi. Ei vor integra poveşti şi întâmplări pe care le cunosc sau la care au luat parte. Vor împărtăşi glume sau anecdote exersând vorbitul ca un act social. Introvertitul va folosi articole nehotărâte în faţa substantivelor făcând tema discuţiei ipotetică.
În urma multor studii statistice s-a ajuns la concluzia că nu există diferenţe semnificative în capacitatea de studiu, de înţelegere sau de a folosi o limbă străină a introvertiţilor și extravertiţilor. Ambele tipuri de temperament ajung cu succes la aceleaşi rezultate.
