Traducerea şi multilingvismul

Traducerea şi multilingvismul

O persoană care stăpâneşte două limbi se numeşte bilingvist deoarece vorbeşte şi înţelege ambele limbi. Astfel, acea persoană are abilitatea de a folosi şi interpreta diferitele nuanţe culturale ale limbii, gramatica sau vocabularul acesteia.

Multilingvismul este bazat pe acelaşi lucru, doar că este vorba de mai mult de două limbi stăpânite. Traducătorul, prin definiţie, trebuie să fie cel puţin bilingvist deoarece are nevoie de acele abilităţi de identificare şi utilizare a diferitelor aspecte specifice ale limbilor, cum ar fi vocabularul, fonetica sau gramatica. Dacă traducătorul stăpâneşte mai multe limbi, acesta are un plus faţă de colegii de breaslă.

În strânsă legătură cu ideea de multilingvism este faptul că o persoană ar putea fi bilingvist în mod involuntar. De exemplu, un copil care vorbeşte două limbi în familia sa, datorită părinţilor, poate avea diferite tendinţe lingvistice în funcţie de preferinţele sale. Mintea desenează cuvintele, dând forme variate obiectelor sau fiinţelor denumite de cuvinte, creând astfel propria realitate. Spre exemplu, table (masă) din engleză sună diferit şi arată diferit pentru vorbitori diferiţi deoarece imaginaţia creionează obiecte diferite.

Traducătorul şi interpretul sunt persoane care, datorită profesiei, au permanent nevoie de aceste abilităţi. Nuanţele fonetice se supun tendinţelor socio-culturale ale diferitelor limbi folosite, aşa că în traduceri este nevoie şi de o bună pronunţie şi interpretare fonetică, chiar dacă e vorba de un text scris.

Rămâne esenţial, deci, ca traducătorul să împrumute din abilităţile de interpretare fonetică ale interpretului, iar multilingvismul se prefigurează a fi un plus categoric în desfăşurarea activităţii de traducere.

By | 2018-01-03T10:06:43+00:00 octombrie 25th, 2016|Articole|0 Comments