Legenda Turnului Babel apare în capitolul XI din Geneză. Biblia ni-i prezintă pe descendenții lui Noe, la mult timp după potop, stabiliți în orașul Babilu (numit și Babilon) și extrem de încrezători în forțele proprii.

Aceștia se pornesc să construiască un turn cu care să se înalțe până la cer și să fie astfel cunoscuți pentru faimă. Din această cauză Dumnezeu i-a pedepsit: le-a amestecat limbile ca să nu se mai poată înțelege și turnul să nu-și găsească finalizarea. De fapt, cuvântul babel își are originea în termenul akkadian bab-ilim care se poate traduce prin structura poarta lui Dumnezeu, căci ei își doreau ca turnul să fie o punte spre Divinitate. De asemenea, termenul babel a preluat, de-a lungul timpului, semnificația de confuzie, amestecare.

Se spune că pedeapsa dumnezeirii de a-i face să nu se mai înțeleagă reprezintă momentul în care oamenii au început să vorbească limbi diferite, dând naștere plurilingvismului. Biblia prezintă apoi răspândirea acestora pe întreg pământul, fiecare fost locuitor al orașului Babilon punând bazele unei noi așezări în care se va vorbi limba lui.

Chiar dacă Turnul Babel nu a fost terminat, ideea acestuia a fost întruchipată în clădirea Parlamentului din Strasbourg, Franța. Aici este actualul sediu al Uniunii Europene, simbol al uniunii, păcii și dorinței de comuniune culturală, politică și financiară a locuitorilor Europei.

Finalizarea unei alte clădiri care seamănă foarte mult cu Turnul Babel transmite umanității multe simboluri, cel mai puternic fiind acela că suntem din nou uniți și, chiar dacă vorbim limbi diferite, ne putem înțelege cu ușurință și duce la bun sfârșit lucruri grandioase.