Vreţi să vă schimbaţi profesia?

Vreţi să vă schimbaţi profesia?

De multe ori oamenii îşi ating obiectivele stabilite, ca apoi să conştientizeze că acelea nu erau cele pe care îşi doreau cu adevărat să le realizeze și că vor, de fapt, altceva. În această situație, mulţi decid să-şi schimbe profesia, să pornească pe un alt traseu profesional. Din păcate, sunt destui cei care renunţă speriaţi de faptul că nu mai au 25-30 de ani.

De fapt, schimbarea profesiei nu este decisă sau împiedicată de vârstă, chiar dacă majoritatea schimbărilor se fac până la 30 de ani. Adevăratele piedici care ne stau în cale sunt mai mult de natură interioară, cum ar fi: dorinţa de amânare a momentului schimbării, frica de eşec, nesiguranţa obţinerii jobului dorit sau a supravieţuirii financiare până la atingerea noilor obiective. Toate acestea pot ţine pe loc pe oricine care nu reuşeşte să le depăşească. Cu toate acestea, trebuie să înţelegem că orice ne dorim poate fi atins dacă riscăm şi dacă reuşim să ne înfrângem temerile.

Sentimentul de stagnare la actualul loc de muncă poate ajuta în luarea deciziei de schimbare. Dacă această nemulţumire este dublată de o atmosferă de lucru apăsătoare, chiar dacă jobul ne oferă beneficii financiare peste medie, poate reprezenta exact ceea ce are nevoie mintea noastră pentru a lua decizia de schimbare. Cu toate acestea, deşi o schimbare, poate două, pe parcursul traseului profesional poate fi chiar benefică, un slalom printre joburi sau profesii nu este recomandabil. Trecerea prea rapidă sau frecventă de la o profesie la alta va denota instabilitate, care de altfel poate fi demonstrată prin faptul că nu veţi reuşi să aprofundaţi niciun domeniu cu adevărat.

Dacă, totuşi, sunteţi siguri că vreţi să vă schimbaţi profesia, cel mai bine ar fi să vă analizaţi cu atenţie situaţia profesională, încercând să punctaţi atât aspectele care vă plac, cât şi cele pe care le detestaţi la actualul loc de muncă. Nu trebuie să excludeţi posibilitatea unei vizite la un consilier în carieră, deoarece un astfel de profesionist poate evidenţia ceva ce dumneavoastră aţi exclus. Mai mult, nu este recomandabil să renunţaţi la un job sigur dacă nu v-aţi decis încă în ce direcţie profesională doriţi să mergeţi mai departe. Totodată, un nou job poate presupune o reconversie profesională care va implica să fiţi dispus să reporniţi de la zero, iar acest aspect nu este deloc de neglijat.

Dacă aţi luat în calcul toate aceste aspecte şi dacă primează dorinţa de a vă schimba profesia, atunci decizia luată trebuie respectată, căci numai astfel vă puteţi bucura cu adevărat de reuşitele profesionale ce vor urma.

By |2018-08-27T08:25:35+00:00ianuarie 10th, 2018|Articole|0 Comments