Dacă stăpânim suficient de bine o limbă străină şi o folosim în conversaţie, nu strică să cunoaştem câteva capcane pe care le putem ocoli dacă ţinem cont de o serie de aspecte. Comunicarea interumană nu se referă doar la limba vorbită sau la cuvintele folosite de vorbitori. De cele mai multe ori transmitem mesaje de tip nonverbal, prin mimică, limbajul corpului, postură, tonalitatea vocii etc.
Atunci când limba folosită este străină pentru cel puţin unul dintre vorbitori, pot apărea probleme de comunicare. Acest proces de comunicare poate beneficia permanent de îmbunătăţiri pentru a ne putea face înţeleşi mai uşor, pentru a exprima cu claritate un punct de vedere şi a înţelege cu exactitate ceea ce persoanele din jur încearcă să transmită.
Un prim aspect de evitat este lipsa atenţiei. Atunci când nu ascultăm interlocutorul, mesajul acestuia nu ajunge la noi, iar comunicarea nu se realizează. Când începem să fim cu adevărat atenţi putea identifica o mulţime de subiecte derivate despre care putem adresa ulterior întrebări directe. Totuşi, nu adresaţi prea multe întrebări! Ele sunt utile, dar pot deveni agasante foarte rapid şi toată situaţia se poate transforma într-un interogatoriu.
În cazul în care vă lipseşte expresivitatea, există metode de a vă corecta. Încetiniţi ritmul dacă sunteţi entuziasmaţi, deoarece veţi avea tendinţa de a vorbi prea repede şi vor apărea greşeli. Vorbiţi tare şi clar, fără frică astfel încât să fiţi auzit şi înţeles. Încercaţi să transmiteţi emoţii prin voce şi tonalitate. Folosiţi limbajul corpului, gesturile sau mimica feţei pentru a transmite stările dumneavoastră.
Evitaţi să fiţi în centrul atenţiei tot timpul. Toţi cei implicaţi în conversaţie trebuie să fie în centrul atenţiei în egală măsură. Nu întrerupeţi o persoană când povesteşte doar pentru a atrage privirile asupra dumneavoastră. Găsiţi un echilibru între a asculta şi a vorbi.
Deşi este tentant, nu trebuie să aveţi întotdeauna dreptate! Evitaţi să generaţi discuţii contradictorii doar pentru a avea dreptate. Este în regulă să ne susţinem punctele de vedere, dar trebuie să le acceptăm şi pe ale celorlalţi. Fiecare va considera că are dreptate şi nu veţi impresiona pe nimeni încercând să aveţi întotdeauna ultimul cuvânt.
Dacă sunteţi la o petrecere unde nu cunoaşteţi prea multe persoane, evitaţi anumite subiecte neobişnuite sau negative în conversaţia dumneavoastră. Nu este indicat să vorbiţi despre sănătatea dumneavoastră precară, despre cât de prost merge relaţia dumneavoastră, despre slujba prost plătită, criminali în serie sau orice alt subiect înspăimântător care poate stoarce energia pozitivă dintr-o conversaţie.
În final, nu contribuiţi excesiv în conversaţie. Ascultaţi cu atenţie ceea ce spun ceilalţi, adresaţi întrebări şi faceţi afirmaţii pertinente. Vă dezvoltaţi, astfel, şi spiritul de observaţie şi învăţaţi câte ceva din fiecare subiect nou abordat.