Dacă sunteţi o persoană care apreciază filmele, sigur aţi observat că unele au în loc de subtitrări voci ce corespund personajelor filmului, care vorbesc în altă limbă decât cea originală.

Acest tip de traducere nu este un fenomen nou, dar până în ultimii ani nu a fost făcut cu foarte mult profesionalism. Prin anii ’80 şi chiar mai devreme, filmele dublate au cunoscut un avânt uriaş pe piaţa românească, ce a continuat după revoluţie, în anii ’90. Toţi cunoaştem vocea filmelor de acţiune, Irina Margareta Nistor, care traducea şi voci feminine şi voci masculine în acelaşi film. De aici proveneau multe confuzii şi situaţii comice. Totuşi, dublajul unui film nu este un lucru uşor de făcut.

Astfel, spre deosebire de subtitrare, care presupune traducerea dialogului în scris, dublarea reprezintă traducerea verbală a acestui dialog. În acelaşi timp, dublarea nu este o formă de interpretare, deoarece în cazul acesteia vorbitorul şi interpretul sunt persoane distincte, care vorbesc normal, folosindu-şi propriile voci. Dublarea presupune traducerea şi înlocuirea vocii fiecărui personaj cu cea a unui actor. Acesta trebuie să redea nu doar sensul, prin traducere, ci şi tonul adresării, subtilitatea situaţiilor, eventualele dificultăţi de exprimare ale personajului etc.

La scară largă dublajul este folosit în domeniul cinematografiei, televiziunii, jocurilor video, desenelor animate şi serialelor anime distribuite în ţări străine. Dacă în Europa dublajul era deja un lucru obişnuit în anii ’70, ’80, ’90, în România acest lucru a început să fie luat în serios de abia la începutul anilor ’90. ,,Babe – cel mai curajos porc din lume” (1995) a fost primul film dublat în română, pentru care înregistrările de voce au fost făcute la Londra. Ulterior, în 1998, prima telenovelă mexicană, ,,Suflet de femeie”, a fost dublată în studiourile Mediavision.

Practica dublajului a devenit curentă abia spre sfârşitul anilor 2000, limitându-se, însă, doar la animaţiile din cinematografe, prezentându-se atât varianta dublată, cât şi cea subtitrată.

În 2004 s-a introdus dublajul în limba română pe Cartoon Network, ceea ce a produs nemulţumire în rândul unor profesori de limba engleză din România, în ideea că astfel copiii pierd o sursă de aprofundare a limbilor străine.

Aşadar, în cazul dublajului, nu este suficientă traducerea textului, ci este necesară şi interpretarea fineţii acestuia, cu toate subtilităţile şi aspectele neobişnuite, de către un traducător şi apoi de unul sau mai mulţi actori.