De ce ne doboară stresul?

De ce ne doboară stresul?

Stresul, supranumit boala secolului XXI, nu este realmente ceva ce a apărut în ultimii ani. Acesta are o veche istorie deoarece reprezintă o modificare a stării normale a organismului, schimbare de care avem nevoie pentru a rămâne activi şi în alertă. Astfel se modifică stimulii exteriori, iar organismul îşi pregăteşte reacţia potrivită.

Se înţelege, astfel, că stresul are scopul de a cauza o reacţie biologică naturală de atac sau conservare prin fugă, ceea ce are scopul de a ne apăra de pericole sau de situaţii dificile. Mai exact, organismul trimite hormonul numit adrenalină în muşchii umerilor şi în cei din partea superioară a trunchiului (pentru a lupta cu pericolul), dar şi în cei ai picioarelor (pentru a ne putea îndepărta de pericol). O asemenea reacţie corporală îi ajuta foarte mult pe strămoşii noștri care nu se stresau în trafic sau la serviciu, ci luptau pentru supravieţuire cu animalele pe care încercau să le vâneze. Cu alte cuvinte, ei aveau prilejul de a se elibera de stres…

Omul modern, stresat de ambuteiaje, discuţii în contradictoriu cu şeful sau colegii de serviciu, rămâne într-o stare de alertă prelungită care poate avea efecte dăunătoare asupra organismului. Ceea ce mulţi nu ştim este faptul că, în aceste perioade de stres, corpul scoate din funcţiune sau reduce celelalte sisteme corporale. Sângele este deplasat către muşchi, pentru a pregăti atacul fizic sau fuga, punând astfel sistemul digestiv în aşteptare. De aceea situaţiile stresante dau dureri de stomac şi duc chiar la boli digestive. Intensificarea ritmului cardiac, creşterea tensiunii arteriale, dilatarea pupilelor, excesul de transpiraţie, uscarea gurii, toate acestea ne arată cum organismul se îndepărtează de procesele digestive.

Toate aceste efecte negative ale stresului zilnic se adaugă unei alimentaţii în mare parte fast food şi unei vieţii sedentare care nu ne obligă să luptăm fizic pentru supravieţuire. Ele fac ca stresul să fie o reală boală, nu doar o reacţie biologică la factorii externi. Se pare, aşadar, că evoluţia tehnologică îşi are şi părţile ei negative, cerându-se tributul din sănătatea individului modern care nu mai ştie cum să-şi gestioneze reacţiile organismului.

By |2018-08-27T07:41:39+00:00august 2nd, 2018|Articole|0 Comments