De ce să învăţăm limbajul semnelor?

În primul rând, ce este acesta? Pentru cei cu probleme serioase de auz sau cei care sunt total surzi, acesta reprezintă singura variantă vizuală de comunicare. Folosindu-şi mâinile şi bazându-se pe mimică, reprezentanţii comunităţii celor care nu aud au creat un stil de limbaj potrivit acestora.

În SUA sunt două limbaje prin semne acceptate: cel american (ASL) şi cel englez (ESL). Acesta din urmă se bazează pe limba engleză scrisă, în care o însuşire este plasată înaintea cuvântului pe care îl determină (de exemplu: blue hat – pălărie albastră). Pe de altă parte, ASL este puţin diferit ca structură a enunţului, topică şi gramatică (hat blue va fi varianta folosită de cel ce utilizează ASL). De asemenea, ASL poate elimina multe cuvinte de legătură, iar gesturile exprimă structuri întregi, folosindu-se mult mai puţin degetele pentru a înlocui literele.

Astfel, apar diferenţe importante în receptarea comunicării în funcţie de varianta aleasă, dar şi de zona în care este folosită. Dacă trei degete pe obraz înseamnă în Texas culoarea gri, acelaşi semn va însemna în Florida negru. Totuşi, frumuseţea limbajului semnelor se naşte din faptul că nu trebuie să fii extrem de precis. Expresiile faciale şi gestica spun mult mai mult decât ar putea cuvintele să o facă. E ca şi cum cineva ar spune o poveste, dar fără a spune nici măcar un cuvânt. Un alt aspect important care diferenţiază limbajul vorbit de cel al semnelor este faptul că acesta din urmă nu are elemente de intonaţie. Totul ţine de expresia feţei, de ridicarea sprâncenelor, de înclinarea capului, de ridicarea umerilor.

Oricare ar fi situaţia, este util să cunoaştem limbajul semnelor. Nu doar că te ajută să devii mult mai expresiv, dar te şi ghidează în descifrarea mult mai corectă a limbajului trupului şi a mimicii celorlalţi. Devii astfel un observator mult mai bun. Totodată, limbajul semnelor este o bună variantă de comunicare la distanţă. Singurul obstacol este cât de bine vezi şi eşti văzut. Astfel, acesta este o modalitate excelentă de a transmite informaţii în public, fără a le spune cu voce tare, ca un secret în tăcere.