Despre fericire…

Despre fericire…

Deşi cunoaştem termenul de fericire de la vârste foarte fragede, majoritatea ajungem la maturitate fără o definiţie clară a acestuia. De la a fi mulţumit cu propria viaţă la a ne simţi bine cu ceilalţi sau în propria piele, totul pare a se centra în jurul dorinţei de fericire.

Se spune că, pentru a putea afirma că suntem fericiţi, trebuie să mulţumim două componente existenţiale: una psihologică şi una emoţională. Multe teorii încearcă să ne convingă că fericirea se învaţă şi se stăpâneşte prin eforturi conştiente, cum ar fi să ne ferim de gândurile pesimiste.

Goana după fericire trebuie să pornească de la acceptarea propriei persoane, creşterea stimei de sine fiind următoarea etapă. Aceasta se întemeiază pe conştiinţa propriilor calităţi, dar şi pe acceptarea limitelor şi defectelor. Nu trebuie să ignorăm nici sprijinul social, mai ales în cadrul unei companii, deoarece este foarte important să construim şi să întreţinem legăturile amicale. Discuţiile zilnice cu angajaţii, cu persoanele ce ne ies în cale pe drumul către şi de la serviciu fac parte din schema sociabilităţii, aspect necesar integrării şi consolidării unei imagini pozitive de sine.

Totodată, angajaţii au nevoie să cultive şi autonomia, căci aceasta reprezintă un alt aspect favorabil fericirii. Dependenţii de muncă, de un statut social sau profesional, de aprecierea colegilor sau subalternilor vor suferi dificultăţi psihologice în momentul în care pleacă în vacanţă sau ajung să se pensioneze.

Nu în ultimul rând, pentru a atinge fericirea trebuie să fim stăpâni pe propria existenţă, de la micile detalii cotidiene până la marile alegeri existenţiale. De fapt, cu cât sentimentul de control este mai puternic, cu atât rezistenţa la stres este mai mare, căci şi stabilitatea emoţională îşi pune amprenta asupra atingerii fericirii. Pe de altă parte, cercetările au scos la iveală că starea de bine a individului scade dacă acesta se confruntă cu multe posibilităţi de decizie. Stresul luării unei decizii, când posibilităţile sunt numeroase, poate fi mare…

De fapt, se pare că fericirea noastră tine de sentimentul pe care îl putem trăi atunci când, în virtutea experienţelor de zi cu zi, psihologic şi emoţional găsim un echilibru, un loc de muncă unde ne simţim bine, prieteni care ne înţeleg sau o familie care ne umple existenţa.

By | 2018-05-25T08:52:10+00:00 mai 25th, 2018|Articole|0 Comments