Ni se întâmplă des să realizăm că animalul de companie chiar înţelege ce îi spunem. Chiar dacă este dificil să spunem exact ce înţelege un câine, este clar că aceştia reţin comenzile, fac asocieri între cuvinte şi sunete şi învaţă sensurile unor structuri lexicale.
Ar putea acest aspect însemna că rasele cele mai inteligente de câini ar fi capabile să folosească limbajul? Dacă ar avea corzi vocale, oare ar putea vocaliza? În teorie, oamenii de ştiinţă spun că ar fi posibil. Studiile au demonstrat că rasa Collie este foarte inteligentă, aceşti câini evidenţiind o abilitate rudimentară de a învăţa limbajul, abilitate comparabilă cu inteligenţa lingvistică a unui copil cu vârsta de până la 3 ani.
Totuşi, asocierea cu un copil mic pare a fi problematică, deoarece acesta nu stăpâneşte numai cuvintele, ci şi grupurile de cuvinte asociate corect gramatical. Până la vârsta de 2 ani, copiii au deja abilitatea de a procesa, învăţa şi folosi limbajul corect din punct de vedere gramatical. Dacă vedem gramatica drept un joc al regulilor, trebuie să ne amintim că şi câinii pot învăţa să recunoască piesele unui joc, le pot numi, grupa, chiar anticipa următoarea mişcare.
Se pare că majoritatea câinilor sunt capabili să recunoască anumite concepte. Dar mai departe de atât nu pot ajunge. De fapt, limbajul nu înseamnă doar deţinerea unui vocabular vast, a unor concepte complexe sau abilitatea de a înţelege şi imita. Chiar dacă deţinerea noţiunilor lingvistice reprezintă un semn de inteligenţă, ceea ce faci cu aceste noţiuni defineşte ideea de limbaj.
Mai mult decât atât, oamenii pot vorbi fără a aştepta o recompensă, pot da naştere unor conversaţii complexe, pot exprima şi descrie lucruri doar imaginate, dar neatinse. Putem decoda mesaje din limbajul mediului înconjurător, putem trimite mesaje codate. Niciun studiu nu a dezvăluit asemenea abilităţi în rândul raselor canine.
Fiecare specie de pe planetă are abilitatea de a comunica într-un fel sau altul. Astfel, câinii, ca şi oamenii, pot conceptualiza mijloacele comunicării, dar numai oamenii pot lucra cu aceste concepte. Noi le putem traduce în sunete, putem vorbi despre ele şi crea altele noi, stabilind astfel un standard pentru ideea de limbaj.