Atunci când vorbim despre organizaţia din care facem parte, spunem că este ,,a noastră”, spunem că suntem ,,noi, cei de la firma X”. Dar cine este acest noi şi cum se formează? Acest noi este identitatea organizaţiei cu care, în mod dezirabil, fiecare angajat ar trebui să se identifice.

Conform unor studii sociale de specialitate (Josselson 1998 şi Ashfort 2007) există mai multe niveluri de identitate în cadrul unei organizaţii: individual (personal) – unicitatea persoanei, interpersonal – în relaţie cu ceilalţi indivizi, colectiv – în relaţie cu grupul. Aceste niveluri nu există separate în cadrul unei companii, ci se întrepătrund. Relaţiile la locul de muncă sunt personale şi se bazează pe atracţie interpersonală. Oamenii au tendinţa de a organiza informaţiile despre aceste relaţii în scheme cognitive generale şi particulare. O schema generală ar fi cea despre manager şi subordonatul său. Una particulară ar fi, de exemplu, dintre managerul ,,Anca” şi subordonatul său ,,Andrei”.

Funcţionarea fiecărui departament al organizaţiei depinde, de cele mai multe ori, de relaţia dintre sine şi celălalt coleg de birou. De obicei există un proces de negociere între identitatea individuală (individul cu abilităţile şi trăsăturile sale), cea colectivă (trăsăturile persoanei ca parte a unui sistem de valori şi abilităţi ale organizaţiei) şi cea relaţională (convingerile persoanei despre rolul său şi despre celelalte roluri în organizaţie). O negociere sănătoasă între aceste identităţi presupune că imaginea angajatului despre rolul său în organizaţie nu este neapărat aceeaşi cu a colegilor sau a supervizorului său. Creşterea profesională şi dezvoltarea organizaţională este condiţionată de această negociere între identitatea individuală, colectivă şi relaţională.

Dacă doriţi să contribuiţi activ la dezvoltarea organizaţiei sau companiei din care faceţi parte ar fi bine să:

  • răspundeţi cererilor care vi se fac arătând ce puteţi face, nu ceea ce nu puteţi:
  • vă asumaţi răspunderea şi să respectaţi promisiunile făcute:
  • ascultaţi fără să judecaţi şi să oferiţi sfaturi doar după ce aţi ascultat;
  • discutaţi cu persoana care vă poate ajuta în rezolvarea diferitelor probleme, nu cu ceilalţi;
  • fiţi respectuos, chiar dacă nu simpatizaţi pe toată lumea;
  • vă exprimaţi recunoştinţa după ce aţi fost ajutat;
  • vă concentraţi pe problema de rezolvat, nu asupra personalităţii, atunci când discutaţi cu cineva;
  • fiţi sinceri;
  • folosiţi umor de calitate.

Aşadar, indiferent de poziţia pe care o ocupăm, trebuie să transformăm relaţiile cu colegii într-o sursă de inspiraţie, motivare şi performanţă. Schimbarea în bine poate să pornească şi de jos, de la individ către echipă.