Apărută acum aproximativ 30 de ani, tehnica imprimării 3D se dovedește a fi un pas masiv în evoluţia industrială a omenirii. Deşi se bazează pe sistemul obişnuit de imprimare folosit şi de imprimantele cu cerneală, imprimarea 3D foloseşte materiale din cele mai diverse, de la plastic la argint, Nylon 12 sau chiar titan, prin suprapunerea straturilor de material.
Viitorul omenirii pare a se derula pe repede înainte, standard respectat şi de această tehnică de imprimare, care permite crearea unui prototip într-un timp foarte scurt. Odată testat şi aprobat, obiectul poate fi produs prin imprimare sau prin tehnici tradiţionale. De exemplu, producerea prin metode clasice a unei piese prototip pentru o maşină nouă poate dura câteva săptămâni, pe când imprimarea 3D o realizează în maximum 2 zile.
Un alt avantaj al acestei tehnologii este faptul că, odată creat modelul virtual, imprimanta 3D poate da naştere unor forme ce nu pot fi produse cu ajutorul tehnologiei clasice. De exemplu, cercetătorii de la MIT au folosit imprimarea 3D pentru a crea un stâlp de beton cu o rezistenţă extraordinară, bazându-se pe modelul oferit de tulpina unei plante, care este formată din filamente verticale ce au densităţi diferite.
Imprimantele 3D masive pot fi extrem de costisitoare, ajungând până la 1 milion de dolari, dar cele care produc piese mici pot fi comercializate chiar la 1000 de dolari, fiind din ce în ce mai accesibile publicului larg care, într-un viitor apropiat, îşi va putea imprima în propria locuinţă lucrurile dorite de pe internet. Astfel, copiii ar putea avea, drept jucărie, ceea ce au visat dintotdeauna: o baghetă magică ce le poate îndeplini aproape orice dorinţă, de la diverse jocuri și obiecte până la mâncare.
De fapt, această tehnică de imprimare s-a dovedit eficientă şi pentru obiecte de fineţe. Astfel, au fost imprimate cu succes instrumente muzicale din poliamidă (chiar o vioară Stradivarius), obiecte ornamentale, haine dintr-un material numit Nylon 12, biciclete, dispozitive medicale sau chiar alimente.
Aşadar, viitorul omenirii pare a sta la picioarele unei baghete magice sau ale unui replicator, ca pe nava Enterprise, care ne poate produce într-un timp foarte scurt tot ceea ce ne dorim.